În articolul de astăzi, vom enumera şi vom analiza pe scurt cele mai indicate 15 produse naturale pentru îmbunătăţirea memoriei, creşterea acuităţii vizuale şi întărirea oaselor.
↧
Cele mai bune 16 alimente pentru sănătatea creierului şi întărirea memoriei!
↧
Planta mai bună ca orice medicament. Are efecte vindecătoare asupra ficatului, pancreasului şi rinichilor!
Este o plantă cu o aromă plăcută, şi care desăvârşeşte gustul mai multor preparate tradiţionale – vorbim despre coriandru!
Potrivit medicilor şi nutriţioniştilor, coriandrul posedă o serie de proprietăţi vindecătoare care transformă această mirodenie într-un adevărat super-aliment.
↧
↧
Reţete de post cu leurdă pe care veţi dori să le încercaţi imediat!
Este sezonul leurdei, o plantă cu proprietăţi extraordinare, care nu ar trebui să lipsească din meniul zilnic.
Leurda (usturoiul sălbatic) este recunoscută drept un tonic natural pentru inimă. Curele cu leurdă previn bolile cardiovasculare prin scaderea colesterolului şi prin împiedicarea apariţiei trombozelor.
↧
Lipsa de modestie duce la boli ale inimii!
Cu cât suntem mai smeriţi,cu atât suntem mai aproape de Dumnezeu
Pornind chiar de la definiţia smereniei,care înseamnă să ne comportăm cu respect, modest,cu bună cuviinţă, este uşor de descifrat motivul pentru care ni se tot recomandă să fim smeriţi. Respectul pe care îl acordăm celorlalţi demonstrează,de fapt,cum suntem noi pe interior.
O atitudine arogantă creează relaţii disfuncţionale
↧
Cele mai periculoase băuturi din lume pe care noi le consumăm aproape zilnic. Te pot ucide în mai puțin de 45 de minute!
În zilele noastre, există pe piață mii de produse, pline de chimicale și aditivi. Aceasta reprezintă o mare problemă deoarece organismul nostru nu le poate digera.
Gandiți-vă cât efort trebuie să depună organismul pentru a digera mâncarea de la fast food sau sucurile cu acid...
↧
↧
Această combinație cu semințe de dovleac tratează afecțiunile prostatei în mod natural!
Semințele de dovleac aduc un aport foarte mare de nutrienți și vitamine cum ar fi magneziu, zinc, Omega-3, fitoestrogeni etc. Aceste vitamine, dar mai ales zincul, au capacitatea de a preveni afecțiunile prostatei.
Așadar, îți recomand să consumi măcar o lingură de semințe de dovleac, fără sare, zilnic.
↧
Aceste obiceiuri îți distrug rinichii... Și tu le urmezi zilnic!
Știm cu toții faptul că rinichii sunt responsabili cu filtrarea toxinelor din sânge și cu echilibrarea apei sau a mineralelor din organism. Cu toate acestea, sunt persoane, care pur și simplu nu le acordă importanță și tocmai de aceea apar probleme care pot da peste cap întregul organism!
Prin cele ce urmează, dorim să vă aducem la cunoștință unele dintre cele mai rele obiceiuri care ne distrug rinichii zilnic, fără să ne dăm seama!
↧
După ce s-a trezit din comă, un bărbat povestește că a stat de vorbă cu Iisus
Un articol de Ileana Mladinoiu
Trebuie să recunoaștem că poveștile oamenilor care au stat în comă, unii mai mult, alții mai puțin, au fost întotdeauna tulburătoare. Mărturia lui Stephen este o dovadă în plus că experiența trăită de toate aceste persoane le-a marcat existența, neputând să o uite niciodată.
↧
Tratament eficient cu boabe de secară pentru Hepatita C! Vezi aici cum să-l prepari...
Hepatita C este o boală foarte des întâlnită în ultima vreme şi este cauzată de virusul hepatic C, care se transmite în primul rând prin expunerea la sânge infectat, lucru ce poate avea loc în cazul consumatorilor de droguri intravenoase, transfuziilor cu sânge sau produse din sânge, tatuajelor cu ace/tuş contaminate, echipamentului de hemodializă infectat, rănirilor cu obiecte ascuţite, comportamentului sexual cu risc crescut, sau pe alte cai.
↧
↧
Prepară acest amestec pentru a ține la distanță insectele!
Chiar dacă pe piață există foarte multe substanțe pentru prevenirea și îndepărtarea insectelor, o parte din ele nu funcționează așa cum ne-am dori. De aceea, azi am pregătit un articol pentru a te ajuta să elimini insectele nedorite din grădina ta!
Pesticidele preparate în casă, nu numai că te vor ajuta să elimini insectele, dar sunt și ușor de preparat iar ingredientele îți sunt la îndemână! Cel mai bine ar fi să le folosești chiar acum, pentru a avea o grădină fantastică!
↧
9 idei minunate de folosire a bicarbonatului de sodiu în grădină! Nu vei mai renunța la el după ce vei citi asta...
Bicarbonatul de sodiu este atât de folositor, încât nu am găsit încă un spațiu din casă unde să nu îl folosesc. Acesta te scapă de micile insecte care apar pe rădăcinile trandafirilor, elimină mirosul de usturoi și curăță excelent suprafețele din casă.
↧
Cum să scapi de buruienile din grădină cu un ingredient pe care îl ai deja în bucătărie!
Buruienile sunt oaspeții pe care nimeni nu și-i dorește în grădină. Pentru a le înlătura rapid, mulți grădinari folosesc erbicide puternice, dar ale căror efecte adverse își pun amprenta asupra sănătății plantelor de grădină, dar și a sănătății noastre.
↧
Beți două cești mari de cafea pe zi și nu veți mai avea probleme cu memoria
Un articol de Ileana Mladinoiu
Cafeaua a fost întotdeauna o temă larg discutată mai ales de către amatorii acestei băuturi care au ajuns să o venereze.
Numai în timpul ultimelor decenii, aproximativ 19.000 de studii s-au realizat în lume, toate cu scopul de a observa impactul cafelei asupra sănătății consumatorilor.
↧
↧
Ţi s-a spus ca există colesterol bun şi colesterol rău, dar iată ce nu ţi-a fost spus!
Un articol de Mihaela Iliescu
Colesterolul, o substanţă gălbuie, cu aspect ceros, strâns legată de grăsimi se obţine NUMAI consumând produse de origine animală.
Este o componentă normală a tuturor celulelor organismului şi se găseşte din abundenţă mai ales în creier şi sistemul nervos, dar este prezent în cantităţi mari în ficat şi glandele suprarenale.
↧
Reţete simple de insecticid pentru casă şi grădină! Omizile și gândacii nu au nici o șansă...
Ca să ţii la distanţă insectele dăunătoare, poţi apela cu încredere şi la produse fără chimicale, adică preparate folosind substanţe casnice la îndemâna oricui şi inofensive pentru om.
Atunci când, din varii motive, spray-urile toxice din comerţ nu sunt o soluţie, iată cele mai eficiente 5 alternative „de casă” dintre care poţi alege:
↧
Nu mai folosiți uscătoarele de mâini din toaletele publice! Sunt mai periculoase decât credeți...
Uscătoarele de mâini din toaletele publice conțin mai multe bacterii decât prosoapele din hârtie. Ești surprins?
Majoritatea oamenilor folosesc aceste uscătoare deoarece se gândesc la faptul că astfel vor fi mai feriți de bacterii.
Nimic mai neadevărat!
Aflați că aceste uscătoare conțin de șase ori mai multe bacterii decât prosoapele din hârtie!
↧
Învață aceste combinații ușoare de taste pentru ușurarea navigării pe internet!
Combinațiile de taste pe care urmează să vi le prezentăm sunt de fapt o metodă simplă prin care veți reuși să îmbunătățiți experiența utilizării calculatorului.
Totul se va realiza sub o formă mult mai rapidă și îți va scurta timpul pe care îl pierzi...
Astfel:
↧
↧
Te-ai simțit vreodată vinovat că nu ai făcut ceva atunci când a trebuit?
Un articol de Claudia Bulacu
Toţi ne dorim să fim fericiţi. Pentru unii,fericirea înseamnă să aibă mulţi bani,pentru alţii să aibă copii,pentru alţii să fie sănătoşi…
După cum observăm, noţiunea de fericire are latura ei subiectivă şi,cum nu le putem avea pe toate, când spunem că suntem fericiţi ne referim la cea mai puternică dorinţa a noastră care s-a împlinit. Există,însă,o altă latură a vieţii care ne face să suferim,uneori, şi ea are alte conotaţii care nu ţin de natură materială,ci,mai degrabă,de latura mentală : sentimentul vinovăţiei.
↧
Acest tratament simplu, vechi de când lumea, este benefic pentru organism în multe feluri!
Un articol de Mihaela Iliescu
De multe ori, băile fierbinţi la tălpi, fac adevărate minuni, pentru că dau o senzaţie de căldură atotcuprinzătoare.
Iată câteva beneficii:
↧
Ce se întâmplă în organism dacă apeși aceste puncte, timp de 5 secunde, în fiecare zi!
În viața de zi cu zi, ne concentrăm de cele mai multe ori atenția pe aspectul sănătății. Ținem diete, facem sport, mergem la medic, luăm vitamine, iar lista poate continua.
Totuși, deși există metode moderne de tratare a anumitor afecțiuni, nu trebuie să uităm de metodele homeopate naturale de vindecare.
↧